marți, 11 noiembrie 2014

Insomnia



    Nu mai scrii de o vreme buna si... te ia cu fiori prin sirea spinarii cand vrei sa o iei de la capat in oricare lucru il faceai inainte,dar te-ai oprit. Parca nu iti mai vine a-ti revarsa pasiunea intr-un vas gol care pare a nu se mai umple niciodata.Inainte de a incepe,ai frica aceea,ca nu o sa reusesti sa intri din nou in camera cu amintiri, nu o sa mai ai acelasi instinct de a-ti pune gandurile pe hartie si a fi sincer cu tine insuti.
   Si uite,ca am deschis si azi aceeasi carte, dar cu alte pagini patate cu cerneala. Uneori,ai impresia ca toata lumea de sub picioarele tale se prabuseste, aluneci si cazi intr-un gol interminabil, intr-un intuneric unde oricat ai cauta,nu gasesti scanteia de lumina care sa te ajute sa iesi la suprafata. Sa respiri, sa clipesi ,sa simti adierea vantului curat, sa simti picurii de ploaie reci care uneori te trezesc din cosmarul in care esti de atatea ori in noapte. Stii ca nu te afli in locul potrivit,dar continui sa mergi mai departe sperand. Sperand ca ceva se va schimba. Sperand ca treci doar prin acel cosmar intunecos in care ai mai fost de atatea ori,insa de data asta ai impresia ca ai rezolvarea, stii unde e acea scanteie de lumina, stii ce culori are curcubeul, stii cat soare poti sa creezi in propria-ti lume. 
  Te-ai saturat sa auzi mereu de finaluri fericite, vise care mereu se indeplinesc si stele apuse care odata vor rasari din nou. Ti-e greu sa pui laolalta bucatile care odata tu ai decis sa le spargi,sa le desparti pentru totdeauna, insa stii foarte bine ca ti-ai dori. Vrei si acum sa vezi vasul intreg, sa zambesti cand te uiti la el si sa multumesti oricui,ca te-a indrumat sa nu distrugi cel mai de pret lucru pe care il ai,sau l-ai avut. Insa acest lucru nu s-a intamplat. L-ai spart,cu mainile tale, ai vrut si ti-ai dorit asta, si nimeni nu te-a oprit. Acum te uiti la acele cioburi,bucati imprastiate si nu poti sa faci nimic,decat sa iti amintesti cum aratau pe vremea cand formau un intreg.

  Poate ti se pare bizar,dar intunericul in care unii dintre noi intram,ne este foarte greu sa iesim. Avem mereu nevoie de acea mana care te ajuta sa te ridici,un cuvand, o speranta sau o lacrima pura care sa iti curete imaginea realitatii in care ne trezim in fiecare dimineata. Sinceritatea pe care o ai cand te uiti in oglinda si incepi sa vorbesti cu propria-ti persoana, nu ti-o poate lua nimeni,nici macar umbra ta. Sinceritatea cu care iti soptesti de fiecare data ca esti un las, si ca trebuie sa iti creezi propria lume pentru a putea supravietui. Acea puritate a propriei tale fiinte cu care reusesti sa iti citeti in proprii ochi dorinta,puterea si gandul curat care te face sa mergi mai departe pe drumul pe care l-ai ales,cu zambetul pe buze. 
   E rece, dar stii ca intr-o buna noapte va fi si cald. Scanteia apare cand te astepti mai putin, iar acea mana te mangaie mereu chiar daca nu iti dai seama. E acolo si mereu va fi langa tine cand vei avea nevoie. 


                                               

miercuri, 22 august 2012

Greseli

  A trecut foarte putin timp de cand a reusit sa se ridice si sa mearga in continuare,si uite ca aproape a ingenuncheat din nou,dintr-o dorinta care ii se indeplinise...dar nu la momentul potrivit.
   

marți, 17 aprilie 2012

Larevedere 17

  Nici nu iti dai seama cat de repede fuge timpul asta, asculti o piesa..si buff.. a trecut o ora.Normal ca nu iti dai seama cat timp a trecut, nici macar nu ai observat ca e pe repeat. 
  Imi dau seama din ce in ce mai mult ca toate dorintele pe care le-am adunat de cand umblam cu doua codite, mi se indeplinesc, una cate una....Nu credeam in mitul stelei cazatoare,a pufului,a chestiilor de genul asta, dar vazand ca dorintele pe care atunci candva mi le puneam mi se indeplinesc, incep sa dau dreptate vorbelor batranilor care obijnuiesc sa ne umple timpul cu povesti nemuritoare in care chiar daca nu vrem, credem. La ora asta imi trec o multime de idei prin minte,dar cand incep sa vorbesc despre una, cealalta imi sare in minte.O fi de la oboseala.Dar ce problema! Inca cateva minute si fac 18 ani. Mi-e frica. Mi-e frica de necunoscut, de locul acela in care unii se pierd,iar altii reusesc sa treaca cu multa bagare de seama. Ma roade acea curiozitate.Curiozitate care mereu imi pune semnul intrebarii sub proape si semnul exclamarii pe buze. Vreau sa sar,sa fug sa cand ,sa strig si sa privesc in jur la nesfarsit.Sa colorez,sa dansez,sa iubesc si sa zambesc neconditionat. Vreau sa invat,sa fiu invatata si sa cunosc. Vreau sa rad, sa rad in hohote, sa daruiesc iubire, sa fac ca ploaia sa se usuce cazand. 
  Moment mort,care te face sa tresari din somn.Vrei sa dormi si nu stii de ce.Noapte buna straine, maine fac 18!  

miercuri, 11 aprilie 2012

Vocea tacerii

   Se spune ca uneori dorintele puse la caderea unei stele nu se indeplinesc.Se spune ca prima dragoste nu se uita niciodata...Se spune ca ploaia e mult mai rece atunci cand esti suparat, cand in interiorul tau totul se prabuseste.Se spune ca gustul dulce e mult mai dulce daca vine dupa cel amar.Se spune ca prima stea care apare pe cer noaptea este Luceafarul.Se mai spune si ca doua inimi care se iubesc,chiar daca nu sunt impreuna, se completeaza una pe cealalta.Cine as fi eu sa contrazic toate acestea? Stiu doar un singur lucru.Pentru a vedea toate astea,trebuie sa credem.
   Stii, e acea credinta care din adancul sufletului te striga, nu te lasa sa pasesti in necunoscut si te tine pe calea pe care ai ales sa pasesti..atunci,candva. Ar durea daca as spune ca toate acestea nu sunt adevarate,si niciodata nu as face acest lucru deoarece stiu ca toate astea exista,le putem simti si le putem vedea oricand vrem,si ne dorim cu adevarat. Se mai spune ca "niciodata sa nu spui niciodata".E adevarat.Am spus de prea multe ori acea vorba care mereu speram, si imi doream sa fie adevarata, dar in adancul sufletului stiam ca nu este posibil.Nu noi hotaram cand un lucru urmeaza sa se termine, nu noi suntem aceia care chiar daca stim ca un lucru nu este posibil, l-am putea face real.Vrem sa fim fericiti?Prima data trebuie sa simtim durerea.Daca nu stim ce este aceea durerea, de unde am stii cand suntem cu adevarat fericiti?Suntem fericiti atunci cand ne uitam in spate si vedem acel drum lung pe care l-am parcurs cu atata durere, acea apa care ne-a secat de puteri si acele pietre care simteam ca ne lovesc din ce in ce mai tare.Vrei sa strigi?Cine te opreste?Nimeni!Vrei sa simti?Fa tot posibilul ca acest lucru sa devina real, sa simti cu adevarat,sa strigi cu voce tare si nu doar inauntru.Simti nevoia sa plangi?Plange.Iubesti?Spune-i persoanei pentru care simti acest lucru,ca tu chiar o faci.E greu sa renunti la o dorinta pe care o ai de cand te stii, la o dorinta dinaintea careia nu iti amintesti cum iti era viata,dorinta fara de care nu ai fi fost tu,cel care esti in ziua de astazi.
  Stii...uneori vrem sa lasam o pata de culoare in urma noastra si nu stim cum sa o facem.Vrem sa redam unei persoane zambetul de odinioara,dar nu stim in ce mod.Trebuie doar sa credem in noi si in propriile noastre dorinte pentru a ajunge acolo unde cu totii visam, sa pasim pe taramul fericirii, deoarece acolo ne este locul si acolo cu totii vom putea privi in urma si vom realiza ca nimic prin ceea ce am trecut nu a fost in zadar. 

marți, 10 aprilie 2012

Azi e primavara,maine poate v-a fi vara

  Acum cateva minute ma uitam la postarile la care acum un an ma chinuiam sa le fac cat mai pe intelesul tuturor, si imi dau seama cat de mult timp a trecut de atunci, cate lucruri s-au schimbat si totodata cate au ramas la fel. 
  Acum un an afara era doar ploaie, ploaie si nori, ceata si ger..Acum, afara e soare,e cald, dar totodata si rece.E bine, dar pot spune ca e si rau.Orice lucru pe care il facem are atat suisuri cat si coborasuri, de asta sa fiti siguri!De ce spun asta? Pentru ca de fiecare daca cand ma gandesc ca am reusit insfarsit sa fac "lumina", partea "intunecata" nu intarzie sa isi faca aparitia,chiar daca o face, sau o v-a face putin mai tarziu. Dar ce conteaza asta?Nu conteaza chiar deloc.Cu totii trebuie sa ne bucuram de soare atata timp cat acesta ne lumineaza ziua, cu totii trebuie sa speriem noaptea sau sa o ascundem in tacerea intunericului rece prin care cu totii ne zbatem sa trecem uneori. E liniste.E liniste si e bine. E ora 6:50 si soarele se pregateste sa apuna, lasand pe pamant doar o umbra care ne spune ca a fost aici, dar a fost nevoit sa si plece... E bine.E bine pentru ca in ultima vreme am invatat sa respir, am invatat sa merg mai departe si sa cant.Am invatat sa nu raman acolo unde candva stateam atata vreme...fara nici un motiv.E bine pentru ca chiar daca te doare, am invatat sa scot acul din rana si sa o iau de la capat.Am invatat sa zambesc chiar si atunci cand nimeni nu priveste spre buzele mele, chiar si atunci cand nimeni nu imi sopteste nimic, dar eu aud acele soapte pentru ca atunci,candva,el o facea. 
  Fiecare zi este diferita.Chiar si azi,cand dis de dimineata spuneam ca v-a fi o zi lunga, mi-am demonstrat ca nu este asa. Chiar daca linistea de seara imi invaluie ploapele, eu inca incerc sa le tin deschise.Poi sa fiu ceea ce vreu, pentru ca am incredere in mine si in cel ce poate sa priveasca in sufletul meu,fara ca ochelarii de soare sa opreasca asta.



sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Viata

  Una dintre temele primite pentru acasa a fost sa meditam asupra subiectului " viata si scurtenia ei".Cea ce este adevarat,m-a pus putin pe ganduri,si cred ca acesta era si scopul temei date.
  Chiar daca credem de-a lungul vietii ca suntem niste oameni foarte mari,din contra..noi suntem doar niste vietuitoare ca toate celelalte, care nu inseamna chiar atat de mult pe cat credeam.Viata este doar un drum pe care unii reusesc sa ii parcurga,este o strada pe care cu totii vrem sa o traversam si doar unii  reusesc iar altii esueaza cand se astept mai putin,si pleaca...Suntem oameni,avem si avem o viata.Avem o viata si un suflet care ne ajuta si ne face zilele sa para mult mai lungi chiar daca acestea sunt foarte scurte.Multi sunt cei care trec prin viata dar umbla doar in nepasare si pierzanie.Nu ajung niciodata acolo unde candva si-ar fi dorit,dar par a fi fericiti chiar si asa.Au o viata si pe aceasta unii o strica sau o pierd de bunavoie.Uneori,trecem prin viata "ca si gasca prin apa".Nu auzim,nu vedem si nu simtim nimic.Nu vrem,sau nu putem?Sunt oameni care nu pot,dar vor..si oameni care nu vor,si ar putea.
  Viata va lua sfarsit mai repede decat ne vom astepta, si doar atunci ne vom da seama de lucrurile pe care ar fi trebuit sa le facem,dar nu le-am facut.Atunci vom privi in oglinda si vom vedea doar trupuri goale care candva,in trecut, si-au pierdut sufletul pe drum.Doar atunci vom vedea ceea ce ar fi trebuit sa pretuim,si nu am pretuit.


duminică, 15 ianuarie 2012

Prezentul zilelor de maine


 Vine seara si taramul viselor isi deschide din nou portile larg, ne cheama si ne cuprinde ca un brat puternic al deziluziei  si nu ne lasa sa parasim acele locuri ale visarii pana in zori de zi. Cand ajungem aici,putem sa facem ce vrem,atunci cand vrem.
  Totul e alb.Ne pierdem in lumea zapezii si ne e frica sa nu ajungem de unde am pornit.E asemeni unui labirint. Stim teoria cea de toate zilele.. daca o luam la stanga ajungem de unde am pornit,iar daca o luam la dreapta iesim,bineinteles unde ne doream. Chiar daca stim asta, inchidem ochii si o luam incotro ne duce instinctul. Ne duce spre pierzanie,sau ne duce catre o pata de culoare care se prelinge incet pe peretii inghetati ai vietii care niciodata nu te lasa deznadajduit chiar daca ai impresia de multe ori ca o faci. 
  Nu esti papusa de plus,nu esti un animal si nici pe departe ceva verde.Esti o persoana care cauta sa ajunga in zilele din viitor unde tot ce se intampla,se intampla doar cu voia ta,si nu cu a alcuiva.Vrei sa spargi peretii de gheata intre care ai stat atata timp.Te straduiesti sa aduci o pata de culoare peste tot pe unde treci,sa faci ca vocile care pana acum erau doar in capul tau sa se auda chiar si acolo unde sunetul nu poate sa patrunda, in cele mai adanci si ascunse parti ale lumii. Cam atat pe ziua de azi,ar fi bine sa dispara zapada asta care se depune din ce in ce mai mult peste tot, ar fi perfect daca gheata s-ar sparge iar noi am reusi sa patinam chiar si pe apa.