marți, 11 noiembrie 2014

Insomnia



    Nu mai scrii de o vreme buna si... te ia cu fiori prin sirea spinarii cand vrei sa o iei de la capat in oricare lucru il faceai inainte,dar te-ai oprit. Parca nu iti mai vine a-ti revarsa pasiunea intr-un vas gol care pare a nu se mai umple niciodata.Inainte de a incepe,ai frica aceea,ca nu o sa reusesti sa intri din nou in camera cu amintiri, nu o sa mai ai acelasi instinct de a-ti pune gandurile pe hartie si a fi sincer cu tine insuti.
   Si uite,ca am deschis si azi aceeasi carte, dar cu alte pagini patate cu cerneala. Uneori,ai impresia ca toata lumea de sub picioarele tale se prabuseste, aluneci si cazi intr-un gol interminabil, intr-un intuneric unde oricat ai cauta,nu gasesti scanteia de lumina care sa te ajute sa iesi la suprafata. Sa respiri, sa clipesi ,sa simti adierea vantului curat, sa simti picurii de ploaie reci care uneori te trezesc din cosmarul in care esti de atatea ori in noapte. Stii ca nu te afli in locul potrivit,dar continui sa mergi mai departe sperand. Sperand ca ceva se va schimba. Sperand ca treci doar prin acel cosmar intunecos in care ai mai fost de atatea ori,insa de data asta ai impresia ca ai rezolvarea, stii unde e acea scanteie de lumina, stii ce culori are curcubeul, stii cat soare poti sa creezi in propria-ti lume. 
  Te-ai saturat sa auzi mereu de finaluri fericite, vise care mereu se indeplinesc si stele apuse care odata vor rasari din nou. Ti-e greu sa pui laolalta bucatile care odata tu ai decis sa le spargi,sa le desparti pentru totdeauna, insa stii foarte bine ca ti-ai dori. Vrei si acum sa vezi vasul intreg, sa zambesti cand te uiti la el si sa multumesti oricui,ca te-a indrumat sa nu distrugi cel mai de pret lucru pe care il ai,sau l-ai avut. Insa acest lucru nu s-a intamplat. L-ai spart,cu mainile tale, ai vrut si ti-ai dorit asta, si nimeni nu te-a oprit. Acum te uiti la acele cioburi,bucati imprastiate si nu poti sa faci nimic,decat sa iti amintesti cum aratau pe vremea cand formau un intreg.

  Poate ti se pare bizar,dar intunericul in care unii dintre noi intram,ne este foarte greu sa iesim. Avem mereu nevoie de acea mana care te ajuta sa te ridici,un cuvand, o speranta sau o lacrima pura care sa iti curete imaginea realitatii in care ne trezim in fiecare dimineata. Sinceritatea pe care o ai cand te uiti in oglinda si incepi sa vorbesti cu propria-ti persoana, nu ti-o poate lua nimeni,nici macar umbra ta. Sinceritatea cu care iti soptesti de fiecare data ca esti un las, si ca trebuie sa iti creezi propria lume pentru a putea supravietui. Acea puritate a propriei tale fiinte cu care reusesti sa iti citeti in proprii ochi dorinta,puterea si gandul curat care te face sa mergi mai departe pe drumul pe care l-ai ales,cu zambetul pe buze. 
   E rece, dar stii ca intr-o buna noapte va fi si cald. Scanteia apare cand te astepti mai putin, iar acea mana te mangaie mereu chiar daca nu iti dai seama. E acolo si mereu va fi langa tine cand vei avea nevoie.